Astăzi, elevii de clasa a IX-a din 617 instituții de învățământ din Republica Moldova susțin testarea tematică la limba străină, menită să evalueze nivelul competențelor lor lingvistice. Participarea este voluntară, fiecare școală alegând benevol să se implice în acest proces, informează MOLDPRES.
Testarea este organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în colaborare cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) și include probe scrise la prima limbă străină — engleză sau franceză. La exercițiu participă instituții din 35 de raioane și municipii, printre care se numără și școli din Rîbnița, Bender și Tiraspol.
Evaluarea lucrărilor va fi efectuată de comisii raionale și municipale, constituite prin ordinul organelor locale de specialitate în domeniul învățământului. Ulterior, rezultatele vor fi transmise către ANCE, iar testele corectate vor fi returnate instituțiilor de învățământ.

