Teren transmis gratuit pentru continuarea construcției Podului de la Ungheni

Date:

Guvernul Republicii Moldova a aprobat transmiterea cu titlu gratuit a unui teren necesar pentru continuarea lucrărilor la podul de la Ungheni.

Este vorba despre o suprafață de 0,5634 hectare, amplasată în satul Zagarancea, raionul Ungheni. Terenul a fost transferat din administrarea Ministerului Mediului, gestionat de Agenția „Moldsilva”, către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin intermediul Administrației de Stat a Drumurilor, transmite omniapres.md.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a menționat că această decizie va permite avansarea proiectului, subliniind că Podul Unirii va fi primul pod de autostradă care va conecta Republica Moldova cu România. La rândul său, vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că acesta va fi primul pod construit peste Prut în ultimele șase decenii, urmând să lege viitoarele autostrăzi din cele două state.

În perioada următoare, autoritățile vor delimita exact terenul, iar o comisie specială va asigura finalizarea procesului de transfer în termen de 30 de zile.

Podul dintre Ungheni, România, și Zagarancea, Republica Moldova, face parte din rețeaua de transport transeuropeană și va conecta autostrada A8 din România cu viitoarea autostradă spre Chișinău. Proiectul beneficiază de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, printr-o finanțare nerambursabilă de aproximativ 35 de milioane de euro.

După finalizare, noua construcție va facilita transportul de mărfuri și persoane, va impulsiona comerțul și turismul și va contribui la apropierea economică dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: