Temperaturi extreme: Serviciul 112 explică în ce situații trebuie apelat numărul de urgență

Date:

În contextul temperaturilor extreme prognozate pentru perioada 28 iunie – 1 iulie 2026, Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 îi îndeamnă pe cetățeni să respecte măsurile de protecție împotriva caniculei. Autoritățile avertizează că expunerea prelungită la căldură poate provoca probleme grave de sănătate, în special în rândul copiilor, vârstnicilor, persoanelor cu boli cronice și al celor care muncesc în aer liber.

Specialiștii recomandă hidratarea constantă, chiar și în lipsa senzației de sete, evitarea expunerii directe la soare între orele 11:00 și 18:00, purtarea hainelor lejere, în culori deschise, precum și a pălăriilor sau șepcilor pentru protecția capului. Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să limiteze efortul fizic și să petreacă cât mai mult timp în spații răcoroase și bine ventilate.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, persoanelor în vârstă și celor dependente de îngrijire, deoarece aceștia sunt cei mai expuși riscului de insolație și deshidratare. Autoritățile reamintesc că este strict interzisă lăsarea copiilor, a persoanelor dependente sau a animalelor de companie în autoturisme, chiar și pentru câteva minute, întrucât temperatura din interiorul mașinii poate crește rapid până la niveluri periculoase.

De asemenea, rudele persoanelor vârstnice sau bolnave sunt îndemnate să păstreze legătura cu acestea și să se asigure că își administrează tratamentul și evită expunerea la căldură. Pentru cei care lucrează în exterior, este recomandată reorganizarea programului astfel încât să beneficieze de pauze frecvente la umbră.

Serviciul 112 avertizează și asupra riscului de șoc termic în apropierea bazinelor acvatice. Intrarea bruscă în apă rece după o perioadă îndelungată petrecută la soare poate provoca stop cardio-respirator. Din acest motiv, scăldatul este recomandat doar în locuri special amenajate și supravegheate.

Autoritățile precizează că apelul la numărul unic 112 este necesar în cazul apariției unor simptome precum confuzie, dezorientare, pierderea cunoștinței, dificultăți severe de respirație, dureri puternice de cap, convulsii, piele foarte fierbinte și uscată sau deteriorarea rapidă a stării de sănătate. În astfel de situații, operatorii vor evalua urgența și vor trimite echipajele medicale pentru acordarea asistenței necesare.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: