Tarifele la transport, în revizuire pe fondul creșterii prețului la motorină

Date:

Creșterea prețurilor la carburanți determină autoritățile să revizuiască tarifele din transport. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că Agenția Națională Transport Auto (ANTA) actualizează în prezent calculele care stau la baza acestora, inclusiv în funcție de prețul motorinei și alte costuri.

Potrivit oficialului, ANTA este instituția responsabilă de prezentarea noilor date și ajustări, în contextul modificărilor din piață. Bolea a subliniat că situația actuală este una excepțională, generată de criza energetică, Republica Moldova aflându-se în stare de alertă pe acest segment. Ministrul a precizat că urmează să vină cu mai multe soluții pentru depășirea acestei situații.

Expertul economic Marin Gospodarenco avertizează că scumpirea carburanților are efecte în lanț asupra întregii economii, nu doar asupra transportatorilor. Costurile mai mari se resimt în transportul de pasageri și mărfuri, servicii de curierat și logistică, iar în final se reflectă și în prețurile produselor din magazine.

Potrivit expertului, scumpirile nu apar simultan, ci în etape, însă impactul este inevitabil. De asemenea, el amintește că Banca Națională a Moldovei a estimat pentru 2026 o inflație medie anuală de circa 4,4%, însă actualele presiuni din sectorul energetic ar putea influența această prognoză.

În același timp, autoritățile recunosc că majorarea prețurilor la combustibil afectează și sectorul agricol. În acest context, au fost anunțate măsuri de sprijin, precum extinderea termenului de restituire a TVA și compensarea accizei la motorină.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: