Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 20 – 21 septembrie 2025, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.
În contextul Festivalului Etniilor „Unitate prin diversitate”, desfășurat pe 21.09.2025:
- în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” – vânzarea de bucate tradiționale din gastronomia comunităților etnice;
- expoziție-târg de artizanat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”;
- Târgul producătorilor autohtoni cu produse agroalimentare pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și Sfatul Țării.
În sectorul Botanica, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală, pe 20-21.09.2025 – Târg cu mărfuri de artizanat și articole hand made;
În Parcul „Valea Trandafirilor”, în perioada 20.09 -18.10.2025 – Târgul micilor antreprenori „Toamna Culorilor”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;
Pe bd. Dacia, 26, colț cu bd. Traian, în perioada 19-21.09.2025 – Târgul producătorilor locali „Târgul cu tradiții”, ”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;
Pe șos. Muncești, nr. 170 și bd. Traian, nr. 22 – Iarmaroc sezonier cu fructe și legume, până pe 10.10.2025.
În sectorul Buiucani, teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, pe 20.09.2025 – Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
În scuarul TNOB „Maria Bieșu”, în perioada 19-21.09.2025 – Târg cu miere și produse apicole, organizat în colaborare cu SRL „Prisaca de Lux”;
În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, în zilele de 20-21.09.2025 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova „Eurocivis”;
În același sector, pe str. L. Deleanu, nr. 1, până pe 23.09.2025 – Târg cu fructe și legume.
În sectorul Centru, pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Armenească și Tighina – Iarmarocul tematic „Roada Gliei”, în perioada 03.09-07.10.2025, cu comercializarea fructelor și legumelor de sezon, organizat de ÎM „Piața Centrală”;
Pe teritoriul Pieței de păsări din str. Cărbunari, 9 – Iarmarocul tematic „Butoiaș”, în perioada 19.09-23.10.2025, cu comercializarea strugurilor și accesoriilor pentru fabricarea vinului, organizat de ÎM „Piața Centrală”;
Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.

