Cea de-a III-a ediție a Târgului de caritate „EcoLocal SOCIAL”, ediție specială de final de an, va avea loc sâmbătă, 20 decembrie 2025, la Chișinău. Evenimentul se va desfășura în intervalul 09:00–13:00, în scuarul Centrului de Business „KENTFORD”, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, anunță Primăria Chișinău.
Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, târgul este organizat de Asociația Obștească „Asociația Consumatorilor și Producătorilor Ecologici și Artizanali din Moldova” și are drept scop susținerea persoanelor din grupuri social-vulnerabile, oferindu-le mai multă vizibilitate și oportunități de valorificare a produselor realizate manual.
Vizitatorii vor putea achiziționa o gamă variată de produse ecologice și hand-made, printre care articole de artizanat din diverse materiale, lumânări naturale, jucării confecționate artizanal, bijuterii, accesorii vestimentare, obiecte de decor, tablouri, ilustrate, plante în ghiveci, mixuri de plante și fructe uscate, precum și săpunuri vegetale de autor. De asemenea, vor fi disponibile și obiecte second-hand, precum jucării, cărți și accesorii.
Evenimentul este realizat cu sprijinul voluntarilor Asociației, care se implică în organizarea, desfășurarea și promovarea târgului.
Primăria Chișinău informează că, în weekendul: 20 – 21 decembrie, în sectoarele Capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.
În Piața Marii Adunări Naționale, în perioada 05.12.2025 – 07.01.2026 – Târgul de Crăciun al municipiului Chișinău.
În sectorul Botanica:
În Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală – Târg cu mărfuri de artizanat și hand-made, până la 07.01.2026;
Pe bd. Dacia 26, colț cu bd. Traian, până pe 31.12.2025 – Târg de Crăciun, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;
În sectorul Buiucani:
Teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, pe 20.12.2025 – Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal” și Târgul de caritate EcoLocal SOCIAL, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali;
Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103, (adiacent cinematograf „Patria”), în perioada 20-21.12.2025 – Târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”, organizat în colaborare cu AO „Yard Platform”;
În Scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, în perioada 05.12.2025-15.01.2026 – Târg de Crăciun în formatul „Cristmas Village”, organizat în colaborare cu SRL „Bis Concert Internațional”.
În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, în perioada 20-21.12.2025 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova „Eurocivis”.
În sectorul Centru:
Pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Armenească și Tighina – Iarmarocul tematic „Fulgi de nea”, în perioada 17.12.2025 – 20.01.2026, cu comercializarea brazilor și a accesoriilor tematice, organizat de Î.M. „Piața Centrală”.
În sectorul Ciocana:
Pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, Scuarul „Arborelui Solar”, în perioada 01.12.2025-05.01.2026 – Târg de Crăciun;
Pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, în perioada 19-31.12.2025 – Târg de Crăciun, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;
În perioada 01.12.2025-02.01.2026 – Târg de Crăciun, pe str. Mihai Sadoveanu, 42/6, PORT MALL.

