Tânără condamnată pentru participare la schema „ruda implicată în accident”

Date:

O nouă condamnare a fost pronunțată într-un dosar ce vizează escrocheria cunoscută drept „ruda implicată în accident”. O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru participarea la o astfel de schemă infracțională, informează MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, sentința a fost emisă de Judecătoria Chișinău, care a decis ca pedeapsa să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei.

Anchetatorii susțin că, în perioada 24 ianuarie – 5 februarie 2025, inculpata ar fi acționat împreună cu alte persoane, aflate încă în proces de identificare, în cadrul unui grup criminal organizat specializat în comiterea de escrocherii. Fiecare membru al grupului avea atribuții bine stabilite, de la identificarea și contactarea victimelor, până la inducerea acestora în eroare și preluarea sumelor de bani.

Unul dintre cazurile documentate a avut loc la 29 ianuarie 2025, când victima a fost contactată telefonic de persoane care s-au dat inițial drept rude, iar ulterior drept angajați ai poliției. Aceștia i-au comunicat fals că fiica sa ar fi fost implicată într-un accident rutier peste hotare și că este necesară achitarea unei sume de bani pentru a evita deschiderea unui dosar penal.

Inițial, victimei i s-a cerut suma de 15.000 de euro, însă ulterior aceasta a fost determinată să transmită cel puțin 8.000 de dolari americani. Banii au fost ridicați direct de inculpată, care s-a deplasat la domiciliul victimei.

Tânăra nu și-a recunoscut vina, iar dosarul a fost examinat în lipsa sa, întrucât nu s-a prezentat la ședințele de judecată și a fost ulterior dată în căutare. Instanța a dispus, totodată, recuperarea prejudiciului material cauzat victimei, în valoare de 8.000 de dolari.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată în condițiile prevăzute de lege.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: