Procuratura municipiului Chișinău a anunțat condamnarea unui tânăr de 19 ani pentru infracțiunea de escrocherie. Conform materialelor dosarului, pe 6 august 2025, inculpatul, alături de alte persoane care urmează să fie identificate, a contactat telefonic victima.
Aceștia s-au prezentat ca angajați ai unei bănci și au avertizat despre încercarea unor persoane necunoscute de a retrage bani de pe cardul bancar al victimei. Pretinzând că vor să protejeze fondurile, au determinat victima să furnizeze datele cardului, facilitând accesul neautorizat.
Informațiile obținute astfel au fost folosite de inculpat prin aplicația „Google Pay” pentru a achiziționa un „iPhone 16” dintr-un magazin, în valoare de 16.999 lei. Acțiunile tânărului au fost ghidate prin „Telegram” de o altă persoană, care i-a oferit instrucțiuni precise, fie pentru a retrage banii de la bancomat, fie pentru a achiziționa telefonul. Obiectul obținut ilegal a fost ulterior oferit altor persoane implicate în schemă.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în instanță, iar judecarea s-a desfășurat simplificat. Instanța a decis o pedeapsă de 1 an închisoare, cu executare într-un penitenciar semiînchis și interdicția de a deține funcții sau activități legate de gestionarea bunurilor, pentru 2 ani. Totuși, executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată pe 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să respecte regulile stabilite de probațiune. Tânărul este obligat să restituie victimei suma de 16 999 lei, echivalentul prejudiciului cauzat.
Până la o hotărâre definitivă, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.

