Suplimentar grantului pentru gaz, Moldova primește un suport de 34 de mln de euro pentru sectorul bugetar

Date:

Moldova și Uniunea Europeană au ajuns la acordul final privind pachetul de ajutor acordat în contextul crizei energetice, anunță premierul Dorin Recean. Așadar, pe parcursul zilei de vineri, reprezentanții Executivului vor semna contractul privind finanțarea nerambursabilă.

„Uniunea Europeană salvează din nou Republica Moldova. Asta înseamnă solidaritate europeană. În timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric, Europa vine cu bani și un suport concret și direct pentru a scăpa o dată și pentru totdeauna de acest șantaj energetic”, transmite Dorin Recean.

În total, Comisia Europeană va acorda Moldovei 64 de milioane de euro. Grantul de 30 de milioane de euro, anunțat anterior, va fi utilizat pentru resurse energetice.

Mai exact, 20 de milioane de euro vor fi direcționate pentru achiziționarea gazelor naturale, drept ajutor umanitar destinat regiunii transnistrene. Celelalte 10 milioane de euro se vor utiliza pentru achiziționarea energiei electrice pentru necesitățile malului drept al Nistrului.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: