Președinte american Donald Trump a anunțat o strategie mixtă privind conflictul din Ucraina, livrări de armament prin intermediul NATO și o pauză de 50 de zile înainte de impunerea unor noi sancțiuni contra Rusiei, transmite MOLDPRES.
Trump a declarat că Ucraina va primi 17 sisteme Patriot, dar fără a preciza câte vor ajunge efectiv pe front. Livrările vor fi realizate indirect – SUA vor trimite echipamente aliaților europeni, care, la rândul lor, vor furniza sisteme existente Kievului.
Deși senatori republicani au cerut măsuri dure, precum confiscarea activelor rusești și tarife vamale de până la 500% pentru țările ce colaborează cu Moscova, Trump a blocat aceste inițiative. El a afirmat că poate impune taxe vamale de 100% fără adoptarea unui nou act legislativ.
În loc de noi sancțiuni, Trump a oferit un răgaz de 50 de zile Moscovei, pentru negocieri cu Kievul. Perioada expiră la final de august, iar potrivit presei americane, Vladimir Putin ar plănui o ofensivă majoră în următoarele 60 de zile.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a criticat această abordare, spunând că, deși atitudinea față de Rusia este fermă, 50 de zile reprezintă „prea mult timp, în care civili nevinovați continuă să sufere”.
