Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de 69 de ori de la începutul anului 2026, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Cele mai recente cazuri au fost înregistrate în raioanele Soroca și Rezina, anunță Ministerul Apărării.
Potrivit instituției, pe 4 noiembrie, o dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei, în zona localităților Camenca, din regiunea transnistreană, și Vărăncău, raionul Soroca.
O zi mai târziu, pe 5 noiembrie, fragmentele unei alte drone au fost descoperite în apropierea localității Gordinești, raionul Rezina. Verificările au arătat că acestea nu conțineau încărcătură explozivă.
Ministerul Apărării anunță că, din 2022 până în prezent, au fost înregistrate 106 cazuri de încălcare a spațiului aerian al țării. Instituția avertizează că aceste cazuri reprezintă riscuri pentru securitatea Republicii Moldova și atrage atenția asupra necesității dezvoltării capacităților de apărare și de reacție ale Armatei Naționale.
Totodată, autoritățile îndeamnă cetățenii să nu se apropie de drone sau de fragmentele acestora și să anunțe imediat serviciul 112 în cazul în care descoperă astfel de obiecte.

