Accesul limitat la educație al copiilor romi din municipiul Soroca rămâne o problemă majoră – doar 17,5% dintre cei cu vârste între 7 și 16 ani sunt înscriși în învățământul general. Situația a fost discutată la o consultare publică organizată de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF Moldova, relatează ipn.md.
La eveniment au participat autorități locale, ONG-uri, cadre didactice, mediatori comunitari, părinți și copii. În prim-plan s-a aflat propunerea unui proiect-pilot care prevede angajarea unui mediator educațional pentru a conecta familiile rome cu școlile și autoritățile.
Potrivit lui Ivan Duminica, reprezentant MEC, eficiența acestui model a fost deja demonstrată în localitățile în care mediatorii beneficiază de sprijin local și colaborează activ cu instituțiile.
Exemple pozitive există: la Cărpineni (Hâncești), toți copiii romi merg la școală, iar la Ciocâlteni (Orhei) rata de școlarizare a crescut de la 60% la 100%. În Taraclia și Mingir au fost create condiții care au facilitat integrarea educațională și socială.
În Soroca, însă, participarea copiilor romi la educația timpurie este de doar 11%, iar cifrele indică o nevoie urgentă de acțiuni coordonate.
