Soarta Universității din Cahul, discutată împreună cu mediul academic și autoritățile locale

Date:

Consultările cu mediul academic și societatea civilă din sudul țării vor sta la baza deciziei privind eventuala fuzionare a Universității de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „Bună seara” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite MOLDPRES.

Ministrul a precizat că procesul se află încă în etapa discuțiilor și că nu a fost adoptată nicio hotărâre de Guvern. În acest context, Perciun a menționat că a avut mai multe întâlniri cu cadrele didactice, studenții și autoritățile locale din municipiul Cahul, în cadrul cărora au fost analizate propuneri concrete pentru consolidarea centrului universitar din regiune.

”Venim cu dl Bostan de la o discuție cu toate cadrele didactice, cu întreaga societate din Cahul, dl președinte al raionului, dl primar al municipiului. Noi nu avem o hotărâre de Guvern, noi suntem la etapa discuțiilor, identificăm soluții. Ceea ce își dorește Universitatea din Cahul e să fie un centru universitar cu autonomie largă, garanția unor investiții, garanția locurilor de muncă, suport de cercetare, dezvoltare a unei școli doctorale, sunt lucruri concrete pe care le vom consfinți în hotărârea de Guvern. Pentru noi este important ca oamenii din Cahul să aibă deschiderea pentru această opțiune”, a comunicat ministrul Educației.

Totodată, Dan Perciun a prezentat situația actuală a Universității din Cahul, subliniind că instituția are aproximativ 1.000 de studenți, dintre care doar 320 învață la zi, și cel mult 55 de cadre didactice, circa 20% dintre acestea fiind la pensie sau aproape de vârsta de pensionare. Ministrul a atras atenția asupra dificultăților financiare, menționând că profesorii muncesc mai mult decât media națională, dar sunt remunerați mai modest.

În cazul unei eventuale fuziuni cu Universitatea Tehnică a Moldovei, campusul universitar și cadrele didactice vor fi păstrate, iar Guvernul va aloca câte 10 milioane de lei anual, timp de patru ani. De asemenea, vor fi deschise specialități noi, vor fi dezvoltate oportunități de cercetare și va fi facilitată atragerea proiectelor, astfel încât centrul universitar din Cahul să fie integrat într-o comunitate academică extinsă. Investiții suplimentare vor fi realizate și de către UTM, una dintre instituțiile cu cele mai mari venituri proprii.

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a declarat că fuzionarea va contribui la consolidarea capacităților universitare din sudul țării și va întări cooperarea cu universitatea din Galați, specializată în construcția de mașini, tehnologia alimentației și transport naval. Potrivit acestuia, o instituție universitară de dimensiuni mici nu poate face față singură provocărilor actuale.

În același timp, Bostan a subliniat că procesul de fuzionare nu are legătură cu posibilitatea exercitării unui al treilea mandat de rector. Ministrul Educației a explicat că legislația permite un al treilea mandat doar în cazul absorbției unei alte universități, precizând că decizia privind conducerea UTM va aparține comunității academice.

Pe de altă parte, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, s-a pronunțat pentru păstrarea Universității din Cahul ca instituție distinctă, considerând că procesul se desfășoară prea rapid. El a menționat că universitatea are un rector recent ales, care ar trebui să aibă timpul necesar pentru implementarea programului managerial, și s-a declarat împotriva deținerii a trei mandate consecutive de către același rector, invocând practica europeană.

Potrivit ministrului Educației și Cercetării, dacă decizia de fuzionare va fi aprobată, Universitatea din Cahul va deveni Centrul Universitar „B.P. Hașdeu” al UTM, cu autonomie largă, menținerea locurilor de muncă pentru cadrele didactice și reprezentarea autorităților locale în Consiliul de Dezvoltare Strategică al UTM.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: