Angajații Secretariatului Parlamentului au participat la o sesiune de instruire organizată la Chișinău, dedicată noilor prevederi legislative în domeniul protecției datelor cu caracter personal.
Activitatea a avut drept obiectiv aprofundarea cunoștințelor și pregătirea personalului pentru aplicarea noilor reglementări, menite să armonizeze cadrul normativ național cu standardele Uniunii Europene, transmite rupor.md.
Pe parcursul seminarului au fost abordate aspecte ce țin de responsabilitățile autorităților publice în procesarea datelor cu caracter personal, principiile de bază ale protecției acestora, drepturile persoanelor vizate, temeiurile juridice ale prelucrării datelor, precum și măsurile necesare pentru asigurarea securității informațiilor.
Participanții au analizat și exemple practice, fiind prezentate recomandări pentru respectarea noilor cerințe legale și pentru menținerea conformității în activitatea instituțională.
Instruirea a fost organizată cu suportul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și face parte din programul de dezvoltare profesională destinat angajaților Parlamentului.

