Serviciile notariale vor putea fi prestate și în format digital. Guvernul a aprobat conceptul

Date:

Serviciile notariale vor putea fi prestate și în format digital, devenind mai accesibile pentru cetățenii din țară, cei de peste hotare, dar și pentru mediul de afaceri.

Guvernul a aprobat Conceptul Sistemului Informațional e-Notariat care presupune digitalizarea mai multor procese în activitatea notarilor din Republica Moldova.

Potrivit autorităților, noul Sistem Informațional va permite autentificarea, semnarea și procesarea unor acte notariale online, utilizînd tehnologii avansate de securitate și criptare, semnături electronice calificate și conexiuni directe cu registrele de stat. Sistemul va fi integrat în infrastructura guvernamentală MCloud.

Acest lucru va optimiza și va eficientiza activitatea notarilor care nu vor mai fi nevoiți să colecteze documente pe suport de hîrtie, ci le vor obține online din sistemele informaționale de stat. Totodată, activitatea notarială digitalizată va permite semnarea și autentificarea documentelor online, oferind cetățenilor și mediului de afaceri acces mai rapid și sigur la serviciile notariale calificate.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: