Dezvoltarea turismului medical și promovarea Republicii Moldova ca centru regional în acest domeniu au fost principalele teme discutate în cadrul unei reuniuni care a adunat reprezentanți ai autorităților, mediului de afaceri și sectorului asociativ.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Economic pe lîngă prim-ministru, în parteneriat cu Asociația de Turism Medical din Moldova. Ședința a fost deschisă de ministrul Sănătății, Emil Ceban, care și-a reafirmat susținerea pentru extinderea acestui sector în Republica Moldova.
Participanții au analizat situația actuală a turismului medical, provocările existente și necesitatea creării unei Platforme de Dialog pentru Turism Medical, care să faciliteze cooperarea dintre autorități și mediul privat. Totodată, s-a discutat despre elaborarea unei Foi de Parcurs pentru anii 2026–2030.
În cadrul discuțiilor a fost subliniat potențialul Republicii Moldova în exportul de servicii medicale și educaționale, precum și importanța unei strategii integrate pentru atragerea pacienților și studenților străini.
Potrivit datelor prezentate, exportul de servicii medicale a crescut semnificativ în ultimii ani, de la peste 25 de milioane de dolari în 2020 la peste 85 de milioane de dolari în 2025. Autoritățile și reprezentanții domeniului își propun ca, până în 2030, acest sector să ajungă la o valoare de 500–700 de milioane de dolari, prin dezvoltarea infrastructurii și promovarea serviciilor medicale moldovenești peste hotare.

