„Școala ECO” revine cu a treia ediție: Educație ecologică pentru 3.500 de elevi

0
97

Pe 23 ianuarie, Liceul Teoretic „Andrei Vartic” din Ialoveni a găzduit deschiderea celei de-a treia ediții a proiectului „Școala ECO”, un demers inovativ ce își propune să formeze lideri ai schimbării în comunitățile lor. Proiectul încurajează educația ecologică, implicarea civică și responsabilitatea socială, având ca scop crearea unei generații conștiente de importanța protecției mediului și a dezvoltării durabile.

Această ediție a proiectului se va desfășura în cinci instituții de învățământ din Moldova și va implica peste 3.500 de elevi, relatează diez.md.

Temele principale abordate în cadrul proiectului:
– protecția mediului și biodiversitatea;
– sustenabilitatea și gestionarea resurselor naturale;
– cetățenia activă și implicarea comunitară.

„Implicarea noastră în acest proiect este o oportunitate de a învăța și de a contribui direct la protejarea mediului din comunitatea noastră”, a declarat o elevă, membră a grupului Patrula ECO.

Sergiu Lazarencu, ministrul mediului, a declarat ”Educația ecologică este fundația unei societăți sustenabile. Proiecte precum Școala ECO îi echipează pe tineri cu abilități și cunoștințe esențiale pentru a proteja mediul și pentru a genera schimbări pozitive”.

Activitățile realizate în cadrul proiectului includ:
– formarea grupurilor Patrula ECO;
– campanii de colectare a hârtiei;
– acțiuni de salubrizare și plantare de copaci;
– explorarea biodiversității locale;
– vizite de studiu pentru studierea Gestionării Deșeurilor.

Instituțiile participante la ediția curentă sunt:
– Liceul Teoretic „Andrei Vartic”, Ialoveni;
– Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, Sîngera;
– Liceul Teoretic „Dragoș-Vodă”, Stăuceni;
– Liceul Teoretic „Alexandru Donici”, Peresecina;
– Liceul Teoretic „Alecu Russo”, Orhei.

Proiectul Școala ECO este realizat cu sprijinul financiar al Kaufland Moldova, un partener dedicat în promovarea dezvoltării durabile și protecției mediului în Republica Moldova. Cu peste 10 000 de elevi implicați în edițiile anterioare, programul reprezintă un exemplu remarcabil al educației ecologice integrate în comunitate.

Untitled (6 x 4 in) – 5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.