În pofida condițiilor de iarnă, serviciile de salubrizare din municipiul Chișinău funcționează conform programului stabilit. Potrivit Regia Autosalubritate, procesul de colectare și transportare a deșeurilor municipale se desfășoară în regim obișnuit, notează Noi.md.
Astăzi, începând cu ora 5:30, în teren au fost mobilizate 44 de autospeciale și aproximativ 120 de muncitori din cadrul secției de exploatare, care asigură evacuarea deșeurilor în toate sectoarele municipiului.
Reprezentanții întreprinderii precizează că, în prezent, nu sunt semnalate blocaje, iar accesul către platformele și camerele de stocare a deșeurilor este asigurat. Totodată, Regia Autosalubritate colaborează constant cu celelalte servicii municipale pentru menținerea continuității și eficienței activităților de salubrizare.
Pentru evitarea unor eventuale dificultăți, administratorii fondului locativ și locatarii sunt rugați să mențină libere căile de acces către platformele de colectare și să nu parcheze autovehicule în imediata apropiere a acestora.
În cazul în care apar abateri de la program sau dificultăți legate de serviciile prestate, cetățenii sunt îndemnați să contacteze dispeceratul operatorului municipal de salubrizare la numărul (022) 74-75-20.

