Salariul mediu lunar prognozat pe economie pentru anul 2026 va fi mai mare. Autoritățile propun ca acesta să ajungă la 17.400 de lei, cu 1.300 de lei peste nivelul actual. Măsura este inclusă într-un proiect de hotărâre aprobat în ședința secretarilor generali, transmite deschide.md.
Conform documentului, salariul mediu prognozat stă la baza calculului pentru o serie de prestații și contribuții sociale. El este utilizat pentru stabilirea plafonului indemnizațiilor de asigurări sociale, a venitului lunar asigurat pentru angajații rezidenților parcurilor IT, precum și pentru determinarea contribuțiilor obligatorii aferente ajutoarelor materiale oferite de sindicate și patronate, în partea care depășește salariul mediu pe economie.
Acest indicator este folosit și în procedurile de calculare a prejudiciilor: de la pagubele generate prin infracțiuni, până la daunele aduse persoanelor fizice și juridice sau pierderile rezultate din evaziuni fiscale în întreprinderi și instituții.