Rezervele strategice de carburanți provoacă dezbateri între autorități și companiile petroliere

Date:

Republica Moldova se pregătește să implementeze un sistem național de rezerve strategice de carburanți, însă modul de aplicare a acestuia generează dezbateri între autorități și companiile petroliere. Operatorii din domeniu susțin obiectivul proiectului, dar avertizează că există mai multe obstacole care ar putea complica realizarea acestuia în termenele propuse.

În cadrul consultărilor publice organizate de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, reprezentanții companiilor au semnalat dificultăți legate de infrastructură, costuri și reglementări. Reprezentantul Rompetrol Moldova a declarat că firma nu dispune în prezent de spațiile necesare pentru stocarea volumelor prevăzute de proiect și că identificarea unui teren potrivit pentru construirea unui nou depozit petrolier reprezintă o provocare majoră. Totodată, acesta consideră că perioada prevăzută pentru implementare este insuficientă raportat la amploarea investițiilor necesare, transmite LiberNews.md cu referire la IPN.

Reprezentanta companiei Siento SRL a menționat că o parte dintre calculele financiare incluse în proiect sunt bazate pe date și costuri care nu mai corespund realităților economice actuale. În opinia sa, actualizarea acestor estimări este necesară pentru a evita costuri suplimentare pentru operatori.

De asemenea, Petrom Moldova a solicitat clarificări privind implicațiile fiscale ale noilor prevederi. Compania consideră că mecanismul ar trebui ajustat în conformitate cu normele europene, inclusiv în ceea ce privește accizele și regimul fiscal aplicabil.

Proiectul de lege, aprobat deja în prima lectură de Parlament, prevede constituirea unor stocuri strategice de carburanți capabile să asigure necesarul țării în eventualitatea unor situații de criză. Aceste rezerve vor trebui să acopere cel puțin 90 de zile de importuri sau 61 de zile de consum intern. Responsabilitatea pentru constituirea stocurilor va fi împărțită în mod egal între stat și companiile importatoare.

Potrivit autorităților, inițiativa are rolul de a consolida securitatea energetică a țării și face parte din procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu standardele Uniunii Europene.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: