Locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați de Primăria Chișinăului să celebreze trecerea în Noul An într-o atmosferă festivă, marcată de tradiții, muzică și momente artistice speciale.
Spectacolul de Revelion se va desfășura în seara zilei de 31 decembrie 2025, începând cu ora 20:00, în cadrul Târgului de Crăciun organizat în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit autorităților municipale, programul serii va cuprinde un spectacol artistic variat, care va îmbina tradițiile de iarnă cu muzica contemporană și folclorul autentic.
Pe scena din centrul orașului vor urca artiști consacrați, orchestre, ansambluri folclorice și interpreți apreciați de public, oferind un adevărat caleidoscop cultural dedicat Chișinăului.
Punctul culminant al serii va fi numărătoarea inversă către miezul nopții, urmată de un spectaculos foc de artificii, care va lumina cerul capitalei și va marca simbolic începutul anului 2026.
„Vă invităm pe toți să petreceți noaptea de Anul Nou împreună, în centrul Chișinăului”, se menționează în comunicatul Primăriei.

