Echipa Republicii Moldova a stabilit sportivii care vor purta drapelul național la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din Italia. Tricolorul va fi purtat de schiorii Elizaveta Hlusovici și Iulian Luchin.
Anunțul a fost făcut de Petru Brea, secretar general al Federației de Biatlon din Moldova, în cadrul emisiunii „Arena Sportivă”, difuzată de postul public Moldova 1.
Cei doi sportivi sunt cei mai tineri membri ai lotului național, iar Jocurile Olimpice din acest an vor marca debutul lor la o competiție de asemenea anvergură. Iulian Luchin a declarat că desemnarea ca purtător de drapel reprezintă o mare onoare și încununarea unui efort susținut pe parcursul mai multor ani. La rândul său, Elizaveta Hlusovici a menționat că acest rol aduce emoții intense, dar și o responsabilitate majoră față de țară și echipă, transmite Noi.md cu referire la Media Sport.
De menționat că Elizaveta Hlusovici provine dintr-o familie cu tradiție în sportul de performanță: ea este fiica fostei biatloniste Natalia Levcenkova, care a reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice și a purtat drapelul național la ceremonia de deschidere în urmă cu 20 de ani.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă va avea loc pe 6 februarie, la ora 21:00, și va fi transmisă în direct de postul Moldova 2.

