Republica Moldova se află în top 10 destinații cu cele mai bune performanțe turistice în prima jumătate a anului 2025, scrie LiberNews.md, transmite Adevărul.ro cu referire la datele Organizației Mondiale a Turismului (OMT). Țara a înregistrat o creștere de 62% a numărului de turiști comparativ cu anul 2019, perioada de dinaintea pandemiei de COVID-19.
Clasamentul OMT este condus de Albania și Uzbekistan, iar Republica Moldova ocupă poziția a treia. Urmează Malta, Andorra, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Danemarca și Grecia.
Reprezentanții Oficiului Național al Turismului afirmă că aceste rezultate confirmă potențialul Republicii Moldova de a deveni o destinație tot mai atractivă pe harta europeană. „Moldova este o destinație autentică, sigură și orientată spre durabilitate”, se arată într-un comunicat al instituției.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, în ianuarie–iunie 2025, numărul străinilor care au vizitat țara prin intermediul agențiilor de turism a crescut cu 44,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 37,1 mii de vizitatori. Circa 95% dintre aceștia au fost excursioniști — vizitatori de o zi veniți pentru odihnă, recreere și agrement.
Totodată, durata medie a sejurului turiștilor străini a crescut de la patru zile la 4,7 zile, iar numărul de turiști-zile a fost mai mare de 1,6 ori față de anul precedent.
Cei mai mulți vizitatori provin din România – 65%, urmați de italieni – 21,7% și turci – 2%.
Biroul Național de Statistică nu a prezentat însă date privind numărul total de turiști care vizitează Republica Moldova pe cont propriu, fără intermediul agențiilor de turism.


