Salvatorii și paramedicii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Republicii Moldova participă, în perioada 8–11 iunie 2026, la cea de-a 12-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, organizată la Râmnicu Vâlcea, România, informează MOLDPRES.
La eveniment iau parte echipe de pompieri și salvatori din 15 inspectorate pentru situații de urgență din România, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ de specialitate, precum și experți din Republica Moldova.
Potrivit IGSU, echipa moldovenească este antrenată în probe care presupun descarcerarea victimelor, evacuarea persoanelor din autovehicule avariate și acordarea primului ajutor calificat. Exercițiile sunt elaborate astfel încât să reproducă cât mai fidel intervențiile reale cu care se confruntă salvatorii în teren.
În prima zi a competiției, desfășurată pe 9 iunie, 13 echipe și-au testat abilitățile în cadrul a 16 scenarii complexe, dedicate probelor de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență.
Organizatorii subliniază că scopul competiției este evaluarea nivelului de pregătire al participanților, perfecționarea metodelor de intervenție și facilitarea schimbului de experiență între profesioniștii din domeniul situațiilor de urgență.
Reprezentanții IGSU menționează că participarea la astfel de evenimente internaționale contribuie la dezvoltarea capacităților operaționale, îmbunătățirea pregătirii profesionale a salvatorilor și preluarea unor practici eficiente utilizate la nivel internațional.
Totodată, competiția oferă un cadru de colaborare între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, contribuind la consolidarea cooperării regionale și la creșterea eficienței intervențiilor în cazuri complexe.

