Reprezentanții autorităților de aplicare a legii din Republica Moldova, Ucraina și alte state din regiune s-au reunit recent la Lyon, în cadrul Reuniunii Comitetului Regional de Coordonare al Proiectului I-FORCE. Evenimentul a vizat consolidarea cooperării regionale și creșterea capacităților naționale în lupta împotriva criminalității organizate și a amenințărilor transfrontaliere, transmite LiberNews.m cu referire la Noi.md.
Întâlnirea a fost coordonată de echipa I-FORCE și co-prezidată de coordonatorii naționali ai statelor participante, oferind un cadru de analiză a progreselor înregistrate în implementarea proiectului, de schimb de bune practici și de stabilire a direcțiilor pentru următoarea etapă de activitate.
Agenda reuniunii a inclus o gamă largă de subiecte, precum combaterea criminalității organizate și a rețelelor transnaționale, criminalitatea financiară, prevenirea și combaterea corupției, traficul de arme, terorismul, managementul frontierelor, traficul de persoane și protecția copiilor.
Totodată, participanții au evaluat necesitățile de dezvoltare instituțională ale birourilor naționale INTERPOL, în vederea sporirii eficienței cooperării internaționale și a răspunsului comun la provocările de securitate.

