Republica Moldova marchează astăzi 31 de ani de la adoptarea Constituției, legea fundamentală care definește țara ca stat suveran, independent, unitar și indivizibil.
Cu această ocazie, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Dorin Recean au transmis un mesaj comun, subliniind că viitorul țării este decis de cetățeni, iar vocea fiecăruia contează.
Maia Sandu a menționat că „Constituția ne garantează libertatea și demnitatea, unindu-ne prin valorile care ne definesc: independență, suveranitate și pace acasă”.
Igor Grosu a subliniat că apărarea Constituției înseamnă apărarea unei vieți mai bune, a valorilor și tradițiilor comune.
Premierul Dorin Recean a îndemnat cetățenii să fie uniți și responsabili, să respecte legea și să contribuie la construirea unei Moldove puternice și democratice.
Constituția, adoptată la 29 iulie 1994, stă la baza întregii legislații și garantează drepturile și libertățile fundamentale, separația puterilor și independența justiției.

