Republica Moldova inițiază relații diplomatice cu Nauru, unul dintre cele mai mici state din lume

Date:

Republica Moldova a demarat procedura de inițiere a relațiilor diplomatice cu Nauru, unul dintre cele mai mici state ale lumii, depășit ca dimensiune doar de Vatican și Monaco, transmite LiberNews.md cu referire la  logos-press.md.

Decretul prin care se autorizează începerea negocierilor și semnarea protocolului privind stabilirea relațiilor diplomatice cu Republica Nauru a fost semnat de președinta Maia Sandu și publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută.

Nauru este o insulă din Oceanul Pacific, situată la nord-est de Australia, la circa 42 de kilometri sud de ecuator. Statul are aproximativ 12.000 de locuitori și o suprafață de puțin peste 20 de kilometri pătrați. Principala sursă de venit a țării este exploatarea fosfaților.

Potrivit unor surse media internaționale, autoritățile din Nauru au inițiat recent demersuri pentru schimbarea denumirii oficiale a statului. Actualul nume este utilizat la nivel internațional din 1968, anul obținerii independenței, deoarece varianta „Naoero” era considerată dificil de pronunțat pentru străini.

În cazul în care Constituția va fi modificată și noua denumire va fi adoptată oficial, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova va trebui să ajusteze documentele aferente procesului de stabilire a relațiilor diplomatice.

Tot prin decret prezidențial, Republica Moldova va iniția negocieri și va aproba semnarea protocoalelor privind stabilirea relațiilor diplomatice și cu Papua Noua Guinee, Guineea-Bissau, Statele Federate ale Microneziei, Ciad și Timorul de Est.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: