Regiunea transnistreană în discuții la Kiev. Ucraina vrea o soluționare pașnică a conflictului

Date:

Ucraina își menține poziția în dosarul transnistrean și susține soluționarea pașnică a conflictului, cu păstrarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în frontierele recunoscute internațional. Mesajul a fost transmis pe 25 august de ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri.

Cei doi au discutat despre evoluțiile din procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și situația din regiune. Un alt subiect a vizat acțiunile Chișinăului pentru soluționarea problemelor existente și politicile de reintegrare prin care autoritățile urmăresc apropierea celor două maluri ale Nistrului.

Păun Rohovei a reiterat sprijinul Ucrainei pentru o reglementare pașnică a conflictului transnistrean, în limitele frontierelor Republicii Moldova recunoscute internațional. Kievul și-a reconfirmat și susținerea pentru parcursul european al țării, precum și pentru eforturile de modernizare și dezvoltare.

Chiveri și Rohovei au abordat relațiile bilaterale moldo-ucrainene. Una dintre chestiunile discutate a fost posibilitatea reluării activității Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene pentru colaborare economică și comercială.

Cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului pe subiectele de interes comun.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: