Reforme în sport: Moldova pregătește o lege modernizată pentru domeniu

0
124

Republica Moldova va adopta o lege nouă în domeniul educației fizice și sportului, menită să sprijine dezvoltarea sportului de performanță, să consolideze educația fizică în școli și să promoveze un stil de viață sănătos. Proiectul legislativ a fost examinat astăzi în cadrul Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Noua lege, structurată în 18 capitole, stabilește atribuțiile autorităților centrale și locale în domeniul sportului, reglementează activitatea asociațiilor, cluburilor, federațiilor și ligilor profesioniste, precum și drepturile sportivilor și antrenorilor, inclusiv indemnizațiile, stagiul de cotizare și asigurarea medicală obligatorie pentru sportivii de performanță.

Printre prevederi se numără și combaterea violenței în sport, sancționarea manipulării competițiilor, soluționarea litigiilor sportive, dar și promovarea mișcărilor olimpice, paralimpice și deaflimpice. O noutate importantă este introducerea unui cadru legal pentru sportul adaptat, destinat reabilitării și integrării sociale a persoanelor cu dizabilități și a celor cu probleme de sănătate.

De asemenea, legea prevede implementarea unui Sistem informațional de management al datelor din domeniul sportului, menit să eficientizeze administrarea acestui sector.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu un Grup de lucru alcătuit din sportivi, antrenori, reprezentanți ai federațiilor sportive și manageri ai instituțiilor de învățământ sportiv. Această inițiativă se înscrie în Planul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2024-2027.

Documentul urmează să fie examinat și aprobat în plenul Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.