Administrațiile raionale din domeniul educației ar putea fi reorganizate și trecute direct în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, după un model aplicat anterior în sectorul protecției sociale. Anunțul a fost făcut de ministrul Dan Perciun.
Potrivit oficialului, această schimbare ar contribui la diminuarea influenței politice asupra sistemului educațional, printr-o coordonare mai centralizată, în locul actualei gestionări prin consiliile raionale, transmite rupor.md.
Reforma prevede crearea unor agenții teritoriale mai mari, cu filiale în fiecare raion, toate subordonate direct ministerului. „Vom menține prezența în fiecare raion, dar noile structuri vor fi gestionate de la nivel central. În plus, va exista și o agenție regională care va coordona mai multe filiale raionale”, a explicat ministrul.
Dan Perciun a subliniat că una dintre problemele actuale este politizarea proceselor la nivel local. În opinia sa, aceasta se manifestă inclusiv în organizarea concursurilor pentru funcțiile de directori sau în distribuirea fondurilor destinate reparației școlilor.
Ministrul consideră că noul model va introduce mecanisme suplimentare de control și va reduce influența factorului politic în sistemul educațional.