Reconstrucția celui de-al doilea pod de pe șoseaua Balcani, întârziată cu șapte luni și mai costisitoare

0
67

Finalizarea celui de-al doilea pod de pe șoseaua Balcani, a cărui reconstrucție a început în 2022, a fost amânată pentru luna iulie 2025, cu o întârziere de șapte luni față de termenul inițial – sfârșitul lunii decembrie 2024. Între timp, costurile au crescut, iar șoferii continuă să se confrunte zilnic cu ambuteiaje, notează recordnews.md cu referire la protv.md.

Potrivit autorităților, la finalul anului trecut trebuia să fie deschis traficul pe toate cele patru benzi, însă, până în prezent, doar două sunt funcționale. Cel de-al doilea pod nu este încă finalizat, iar traficul în zonă rămâne anevoios, în special în orele de vârf, când mașinile circulă cu dificultate, la distanță foarte mică unele de altele.

Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a explicat că întârzierile sunt cauzate de modificările aduse proiectului:

”Podul de pe șoseaua Balcani este un obiectiv foarte mare. Construcția a început în 2021, după care au fost făcute modificări constructive în proiect. A trebuit să schimbăm albia râului Bâc pe o distanță de 800 de metri și să întărim malurile. De asemenea, a fost necesar să mutăm conducta de canalizare cu diametru de 600 mm, care merge din orașul Vatra spre Chișinău, pe o distanță de 500 de metri și să construim drumul sub pod. Toate acestea au provocat întârzieri”.

În prezent, lucrările sunt realizate în proporție de 70%, iar autoritățile estimează că traficul pe cel de-al doilea pod va fi deschis până la sfârșitul lunii iulie. Întârzierea a generat și costuri suplimentare.

”Este vorba, în primul rând, de extinderea proiectului datorită unor lucrări inginerești suplimentare, neprevăzute inițial, dar și de scumpirea materialelor”, a precizat Vladimir Bolea.

Astfel, costul etapei a doua a proiectului a crescut de la 174 la 184 de milioane de lei, bani alocați din bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.