Autoritățile din domeniul sănătății solicită implicarea activă a populației în monitorizarea siguranței medicamentelor. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) încurajează cetățenii Republicii Moldova să raporteze reacțiile adverse sau situațiile în care tratamentele nu dau rezultatele așteptate, prin intermediul platformei oficiale a instituției.
Reprezentanții AMDM atrag atenția că astfel de situații sunt semnalate rar, atât de pacienți, cât și de personalul medical. Potrivit directorului general adjunct al agenției, Constantin Nedelea, raportarea reacțiilor adverse rămâne o provocare majoră pentru specialiști, în pofida importanței sale pentru siguranța pacienților.
„Atât cadrele medicale, cât și pacienții raportează foarte puțin reacțiile adverse sau lipsa eficacității medicamentelor. Agenția Medicamentului a depus eforturi considerabile pentru a face acest proces mai simplu și mai accesibil”, a declarat Constantin Nedelea, transmite LiberNews.md, cu referire la Radio Moldova.
Acesta a explicat că mecanismul de sesizare a fost optimizat, astfel încât orice persoană poate transmite online o notificare, inclusiv în mod anonim, prin accesarea site-ului oficial al AMDM. Raportarea anonimă permite semnalarea rapidă a problemelor legate de reacțiile adverse sau de eficacitatea medicamentelor.
În același timp, oficialul a menționat că industria farmaceutică din Republica Moldova este în plină dezvoltare. În prezent, pe piața internă activează șapte producători autohtoni de medicamente, iar în anul 2024 volumul vânzărilor de medicamente a ajuns la 22,96 milioane de euro.

