Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au aplicat amenzi în valoare totală de 160.550 de lei, în urma controalelor desfășurate săptămâna trecută pe drumurile publice și la sediile operatorilor de transport din Republica Moldova. În total, au fost întocmite 47 de procese-verbale pentru diverse încălcări.
Potrivit ANTA, în zece cazuri, inspectorii au ridicat plăcuțele și certificatele de înmatriculare ale vehiculelor.
Dintre procesele-verbale întocmite, 12 vizează încălcarea regulilor privind transportul auto de pasageri și mărfuri, iar alte nouă se referă la desfășurarea ilegală a activităților în domeniul transportului auto și la prestarea serviciilor conexe.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la 160.550 de lei, echivalentul a 3.211 unități convenționale.
În cadrul verificărilor privind masa și dimensiunile vehiculelor, inspectorii au depistat și o încălcare a cerințelor referitoare la sarcina pe osie. Pentru această abatere a fost întocmit un proces-verbal și aplicată o amendă de 774,96 lei.
Totodată, ANTA a efectuat două controale planificate la operatorii de transport. În urma unuia dintre acestea, a fost elaborat un plan de remediere a încălcărilor constatate.
Reprezentanții Agenției subliniază că respectarea legislației în domeniul transportului auto este esențială pentru asigurarea concurenței loiale între operatori și sporirea siguranței circulației rutiere.

