Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a semnat la Paris un nou Protocol de Cooperare cu omologul său francez, Jean-Noël Barrot. Acest document are rolul de a întări relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Franța și de a intensifica colaborarea în domenii esențiale, informează recordnews.md cu referire la MOLDPRES.
Conform Ministerului Afacerilor Externe, Protocolul prevede extinderea consultărilor politice, consolidarea cooperării în afacerile europene, dezvoltarea diplomației economice și culturale, precum și sprijin reciproc pentru îmbunătățirea capacităților instituționale.
„Franța este un partener strategic și un susținător ferm al parcursului nostru european. Prin acest Protocol de Cooperare, consolidăm relațiile bilaterale și deschidem noi oportunități de colaborare”, a declarat Mihai Popșoi.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, sprijinul tehnic oferit de Franța și expertiza necesară pentru alinierea la legislația europeană. Ministrul francez a reconfirmat angajamentul Franței pentru modernizarea Moldovei și apropierea sa de UE.
Printre subiectele abordate s-au numărat și securitatea regională, combaterea dezinformării, sectorul energetic și apărarea. Discuțiile s-au desfășurat în contextul războiului din Ucraina și al importanței sprijinului internațional pentru menținerea stabilității în regiune.






