Protestele desfășurate în centrul Chișinăului au degenerat în confruntări violente, în urma cărora mai mulți polițiști și carabinieri au fost agresați, iar un copil a avut de suferit. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susține că manifestațiile au fost marcate de provocări organizate, influențate din exterior, menite să tensioneze societatea și să discrediteze instituțiile statului.
Conform comunicatului emis de MAI, peste 10 angajați ai instituției au fost agresați în timpul intervenției. Autoritățile subliniază că violențele vor fi sancționate conform legii și fac apel la responsabilitate, evitarea urii și respectarea principiilor statului de drept.
MAI mai atrage atenția că grupuri de enoriași ar fi fost mobilizate în mod organizat pentru a bloca desfășurarea Marșului Pride, instigând la confruntări directe cu forțele de ordine. Printre aspectele criticate se numără folosirea copiilor și a persoanelor vulnerabile în zone de tensiune, dar și implicarea unor slujitori ai bisericii în acțiuni de instigare, gesturi care, potrivit ministerului, afectează imaginea Bisericii Ortodoxe.
Instituția avertizează că unele dintre acțiuni au fost alimentate de propagandă cu caracter destabilizator, menită să divizeze societatea și să perturbe ordinea publică.
Incidentul a avut loc la intersecția străzilor Bănulescu-Bodoni și București, unde un grup de credincioși a încercat să spargă cordonul poliției pentru a opri Marșul LGBT. Un copil a fost rănit, iar un tânăr reținut.
MAI își reafirmă angajamentul de a interveni echidistant și legal pentru a proteja cetățenii și a preveni escaladarea violenței.
