În Moldova demarează un nou program amplu de renovare a clădirilor publice, axat pe eficiență energetică. Proiectul INSPIREE, realizat cu sprijinul Germaniei și Franței, prevede modernizarea instituțiilor de învățământ și a căminelor studențești, finanțarea fiind asigurată printr-un grant de 38,7 milioane de euro oferit de banca germană KfW. Memorandumul de cooperare a fost semnat pe 16 septembrie la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, primul beneficiar al inițiativei.
Potrivit Carolinei Novac, secretar de stat la Ministerul Energiei, clădirile din Republica Moldova consumă, în medie, de două ori mai multă energie decât cele europene, ceea ce face necesare investiții în izolare termică, reabilitare și modernizarea sistemelor de încălzire. Guvernul și-a propus ca anual să fie renovate 3% din clădirile publice, prin participarea companiilor naționale și internaționale la licitații.
Ministerul Educației și Cercetării va beneficia de renovarea a 16 clădiri, inclusiv a două blocuri ale Universității „Ion Creangă”, construite în anii ’50 și niciodată modernizate, transmite logos-pres.md.
Reprezentanții KfW și ai Agenției Franceze de Dezvoltare au subliniat că proiectul va reduce semnificativ consumul energetic, va scădea costurile de întreținere și va crea condiții mai bune pentru elevi și studenți.
INSPIREE completează alte două programe naționale aflate deja în desfășurare, destinate renovării spitalelor și școlilor din țară.



