Programul „Prima Casă” ar putea continua într-o formulă nouă, iar autoritățile urmează să decidă în următoarele săptămâni ce modificări vor fi aplicate. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, după suspendarea componentei de compensații, ca urmare a epuizării bugetului prevăzut pentru acest an.
În cadrul unei emisiuni de la Cinema 1, oficialul a declarat că programul funcționează în continuare pe segmentul garanțiilor de stat, iar în prezent o echipă de experți analizează cele mai potrivite soluții pentru viitoarea versiune a programului, transmite tvrmoldova.md, citată de știri.md și LiberNews.md.
Potrivit ministrului, autoritățile examinează mai multe opțiuni pentru ca programul să sprijine în continuare familiile tinere, fără riscuri financiare și fără utilizarea ineficientă a banilor publici. O decizie finală ar urma să fie prezentată în aproximativ o lună, după consultările cu Guvernul.
Adrian Gavriliță a menționat că o suspendare definitivă a programului este puțin probabilă, iar cel mai realist scenariu rămâne continuarea acestuia într-o variantă ajustată.
În paralel, statul analizează și măsuri pentru stimularea construcției de locuințe și creșterea ofertei pe piața imobiliară, astfel încât să fie evitată majorarea prețurilor apartamentelor pe fondul cererii ridicate generate de asemenea programe.
Noua formulă a programului ar urma să fie orientată mai clar către susținerea familiilor tinere, fără a crea dezechilibre pe piața imobiliară.

