Fabrica de Sticlă din Chișinău nu generează „valoare publică strategică” și ar trebui supusă procesului de privatizare. Aceasta este concluzia testului de stres realizat de autorități pentru a evalua riscurile fiscale potențiale pe care întreprinderea le-ar putea reprezenta pentru Guvern în următorii cinci ani.
Uzina, specializată în producerea și comercializarea recipientelor de sticlă și a materialelor conexe, se află de mai mulți ani în discuție privind privatizarea. Între 2018 și 2019, aceasta a fost deja scoasă la vânzare, însă fără succes, relatează mold-street.com.
Potrivit Ministerului Finanțelor, fabrica, construită în anii 1960, în perioada sovietică, era la acea vreme una dintre cele mai mari din Europa. Astăzi însă, întreprinderea funcționează cu o infrastructură puternic învechită, iar încercările de modernizare au fost sporadice. Actualizarea instalațiilor și alinierea la standardele actuale de eficiență și competitivitate ar necesita investiții substanțiale.
Din cauza vulnerabilității la volatilitatea pieței — în special în domeniul energiei și exporturilor — Ministerul Finanțelor a supus întreprinderea unei evaluări prospective în baza cadrului de testare la stres pentru companiile de stat. Analiza a fost realizată pentru perioada 2024–2028, atât în condiții macroeconomice de bază, cât și nefavorabile, fără a lua în calcul eventuale recapitalizări sau modificări majore ale structurii de proprietate.
Deși în Guvern există opinii potrivit cărora uzina ar avea un rol important pentru sectorul vinicol, deoarece produce sticle la prețuri accesibile, Ministerul Finanțelor subliniază că această percepție nu este susținută de analize financiare sau de piață. Printre argumentele contra se numără infrastructura depășită, nivelul scăzut de eficiență și volumul considerabil, dar neestimat, al investițiilor necesare pentru modernizare.
Documentul evidențiază că întreprinderea activează într-un mediu comercial competitiv, fără un „eșec de piață semnificativ” și fără o justificare strategică pentru a rămâne în proprietatea statului. Fabrica nu furnizează bunuri publice și nu are un rol esențial în infrastructură.
Pentru atragerea unor investitori de încredere și maximizarea valorii companiei în eventualitatea privatizării, analiza recomandă menținerea unor indicatori financiari sustenabili. Totodată, modernizarea ar necesita „injectări semnificative de capital din partea statului”, în timp ce privatizarea ar permite accesul la capital privat și ar spori eficiența operațională.
Testul de stres indică faptul că, în scenarii nefavorabile, profitul net ar înregistra scăderi semnificative. În scenariul „șocului PIB”, pierderile cumulate până în 2028 ar putea ajunge la 6,7 milioane de lei, cu un vârf în 2026, când este prognozată o pierdere anuală de 3,2 milioane de lei. Creșterea costurilor de producție și reducerea marjelor sunt principalele cauze ale deteriorării performanței financiare. De asemenea, este posibilă diminuarea capitalului, considerată necritică, dar relevantă pentru nivelul de vulnerabilitate la stres financiar prelungit. Ratele de rentabilitate (ROE, ROA) scad în scenarii de criză, chiar dacă indicatorii de lichiditate rămân peste pragurile minime.
În același timp, analiza arată că uzina are un profil redus de risc în ambele scenarii, iar în prezent nu înregistrează datorii și este expusă într-o măsură redusă fluctuațiilor valutare.
Pentru reducerea riscurilor fiscale, se recomandă intensificarea monitorizării financiare, aplicarea protocoalelor privind raportarea riscurilor, precum și evaluarea detaliată a modelului optim de proprietate. Această evaluare ar trebui să compare scenariile de păstrare integrală în proprietatea statului, privatizare totală sau menținere a unei cote minoritare/majoritare, ținând cont de costuri, beneficii, necesarul de investiții și distribuția riscurilor.
Concluzia Ministerului Finanțelor este fermă: pentru Uzina de Sticlă din Chișinău, opțiunea recomandată este privatizarea. Întreprinderea nu generează „valoare publică strategică”, iar menținerea ei în proprietatea statului ar necesita investiții substanțiale, în timp ce capitalul privat ar putea moderniza fabrica și eficientiza activitatea.
