Un șofer a rămas fără automobil, după ce ar fi fost prins în stare de ebrietate la volan, de către carabinierii din nordul țării.
Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, în seara zilei de 23 februarie, echipajul auto al DR „Nord” a IGC, aflat în misiune de menținere a ordinii publice în municipiul Bălți, a observat un automobil Opel Vectra care se deplasa haotic pe strada Calea Ieșilor.
„Oamenii legii au reacționat prompt, iar în scurt timp, vehiculul a fost oprit pentru verificări. În timpul discuțiilor cu șoferul, aceștia au constatat un miros puternic de alcool, motiv pentru care la fața locului a fost solicitat un echipaj de poliție pentru documentarea cazului.”, se arată în comunicatul emis de IGC.
În urma testării alcoolscopice cu aparatul Drager, s-a confirmat prezența alcoolului în aerul expirat, cu o concentrație de 0,56 mg/l.
Bărbatul a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială. Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

