Premier Energy PLC, companie listată la Bursa de Valori din București, a raportat rezultate record pentru Republica Moldova în prima jumătate a anului 2025. Veniturile din segmentul de energie electrică au ajuns la 275 milioane euro, cu 38% mai mult decât anul trecut, datorită tarifelor majorate și punerii în funcțiune a centralelor solare de 33 MW, transmite bani.md.
EBITDA normalizată a atins 27 milioane euro (+17% față de 2024), însă datorită costurilor reduse de achiziție, EBITDA raportată a urcat la 65 milioane euro, de peste două ori și jumătate mai mare decât nivelul normalizat.
CEO-ul Jose Garza a declarat că Moldova rămâne o piață strategică pentru grup, unde investițiile în energie regenerabilă și tarifele reglementate consolidează rolul companiei ca principal furnizor și distribuitor de electricitate din țară.



