Polițist agresat la Carahasani, Ștefan Vodă după de un bărbat beat: „Nu vei mai lucra în poliție”

Date:

Un locuitor al satului Carahasani, raionul Ștefan Vodă, a fost condamnat la 138 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității pentru că a agresat un polițist în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Sentința a fost pronunțată pe 11 august de Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 2 iunie 2025, pe o stradă din Carahasani. Un echipaj de Poliție s-a deplasat la fața locului după ce a fost sesizat prin intermediul Serviciului 112 cu privire la un conflict izbucnit în apropierea unui magazin.

Potrivit materialelor examinate de instanță, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, s-a implicat în intervenția polițiștilor și a intrat în conflict cu unul dintre oamenii legii. Acesta l-ar fi insultat pe polițist, după care l-a lovit în zona pieptului, l-a apucat de maiou și l-a amenințat că nu va mai lucra în Poliție.

Prin comportamentul său, bărbatul a împiedicat desfășurarea atribuțiilor de serviciu ale polițistului timp de aproximativ două ore, între 20:20 și 22:30. Totuși, omul legii nu a suferit leziuni corporale, iar uniforma nu i-a fost deteriorată.

În timpul procesului, inculpatul și-a recunoscut integral vina, și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate și a cerut examinarea cauzei în procedură simplificată, în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că bărbatul nu mai fusese condamnat anterior, și-a recunoscut vina și s-a căit pentru fapta comisă. Totodată, polițistul agresat nu a formulat pretenții materiale sau morale.

Inițial, instanța i-a stabilit inculpatului 150 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Ulterior, din pedeapsă au fost scăzute 12 ore, corespunzătoare perioadei în care acesta s-a aflat în stare de reținere, între 2 iunie 2025, ora 22:30, și 5 iunie, ora 12:10.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: