Poliția Republicii Moldova anunță că astăzi, 4 iulie, în intervalul orar 08:00 – 22:00, vor fi impuse restricții temporare de circulație și acces în mai multe zone publice din Chișinău, în legătură cu desfășurarea Summitului Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Măsurile vizează în special centrul Capitalei, Reședința de Stat, dar și arterele care asigură legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău. Accesul pietonal și rutier va fi limitat temporar în zonele vizate, în funcție de necesitățile de securitate.
Autoritățile îndeamnă conducătorii auto să manifeste înțelegere, să respecte indicațiile agenților de circulație și să evite deplasările neesențiale în perimetrul restricționat.

