Poliția intensifică verificările: șoferii neechipați pentru iarnă, sancționați

Date:

Șoferii care circulă fără anvelope adaptate sezonului rece riscă sancțiuni cuprinse între 900 și 6.000 de lei, informează MOLDPRES. De la începutul acestui an, aproximativ 1.200 de conducători auto au fost deja amendați pentru că au condus vehicule neechipate corespunzător pentru condițiile de iarnă. Controalele au fost intensificate pe întreg teritoriul țării.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Ana Chiselița, polițiștii desfășoară zilnic verificări în trafic, inclusiv în contextul Codurilor galben și portocaliu de ninsori, valabile la nivel național.

„În pofida condițiilor meteo nefavorabile și a riscurilor evidente pentru siguranța rutieră, unii șoferi aleg să pornească la drum fără a-și pregăti autovehiculul pentru sezonul rece. Deplasarea în asemenea condiții reprezintă un pericol major atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Încălcarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 900 până la 1.500 de lei pentru persoanele fizice și de la 4.500 până la 6.000 de lei pentru persoanele juridice”, a declarat Ana Chiselița.

În acest context, poliția recomandă șoferilor să echipeze autovehiculele cu pneuri corespunzătoare sezonului rece, pentru a asigura o aderență mai bună pe carosabilul acoperit cu gheață sau zăpadă.

Totodată, conducătorii auto sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța de siguranță și să evite manevrele riscante, în special depășirile. De asemenea, în cazul unei defecțiuni, triunghiurile de presemnalizare trebuie amplasate la o distanță mai mare decât de obicei.

Poliția mai recomandă șoferilor să nu utilizeze telefonul mobil în timpul condusului și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

În același timp, autoritățile reamintesc faptul că, începând cu 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi, pentru a spori vizibilitatea în trafic. Măsura este prevăzută în Regulamentul Circulației Rutiere și este valabilă până pe 31 martie.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: