Hidrologii au emis cod galben și cod portocaliu de inundații, valabile până sâmbătă, avertizând asupra riscului de formare a viiturilor rapide pe râurile și pâraiele mici din Republica Moldova, în contextul precipitațiilor abundente prognozate în următoarele ore. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, în zonele afectate de ploi puternice sunt posibile scurgeri intense de pe versanți și torenți, precum și creșteri rapide ale debitelor pe cursurile mici de apă.
Specialiștii avertizează că aceste fenomene pot provoca inundații locale și depășirea cotelor de atenție pe unele râuri.
Conform prognozei hidrologice valabile până la 13 iunie, ora 08:00, nivelul apei pe râurile Nistru și Prut ar putea crește cu aproximativ 10-20 de centimetri. În cazul râurilor mici, sunt estimate majorări ale nivelului apei de la 10 până la 50 de centimetri față de valorile actuale.
În acest context, autoritățile recomandă administrațiilor publice locale și agenților economici care gestionează lacuri de acumulare să monitorizeze permanent starea barajelor, podurilor și a sistemelor de evacuare a apei, pentru a preveni eventuale situații de urgență.
Totodată, până la ora 21:00, pe întreg teritoriul Republicii Moldova rămâne în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, iar pe alocuri sunt posibile averse puternice, grindină și intensificări ale vântului.

