Fermierii Moldovei salută ploile abundente din ultimele zile, spunând că nu au mai văzut asemenea precipitații de aproape 40 de ani.
În raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, ploaia continuă de trei zile, iar apa a pătruns în sol până la 50–70 cm, fapt benefic atât pentru culturile multianuale, cât și pentru cele de sezon, transmite studio-l.online.
Cei care au reușit să semene vor avea doar de câștigat, spun agricultorii, care compară aceste ploi cu cele din anii ’70–’80.
Precipitațiile sunt cu atât mai importante cu cât, în ultimii trei ani, aceste raioane s-au confruntat cu secetă severă, care a compromis numeroase culturi și a provocat pierderi majore fermierilor.

