Piața muncii, domeniul cu cele mai multe cazuri de discriminare în Moldova

Date:

Mai mult de jumătate dintre cazurile de discriminare înregistrate în Republica Moldova au fost raportate pe piața muncii. Datele se regăsesc într-un raport al Consiliului pentru egalitate, prezentat miercuri în cadrul audierilor parlamentare, transmite rupor.md.

Potrivit documentului, 54% dintre situațiile investigate au vizat discriminarea la locul de muncă, cele mai frecvente motive fiind legate de sex, gen, maternitate, vârstă, dar și de starea de sănătate sau dizabilitate.

Anul trecut, Consiliul pentru egalitate a analizat 328 de dosare și a emis 300 de decizii, iar în 74 de cazuri a fost confirmată existența discriminării.

După sectorul muncii, cele mai multe sesizări au fost înregistrate în domeniul accesului la bunuri și servicii publice, care reprezintă 20% din totalul cazurilor, în timp ce 6% au avut legătură cu accesul la educație.

Raportul evidențiază și mai multe probleme cu care se confruntă persoanele vulnerabile, inclusiv dificultățile elevilor cu cerințe speciale de a avea acces la educație, lipsa infrastructurii adaptate pentru persoanele cu dizabilități, anunțurile de angajare discriminatorii și restricțiile de vârstă pentru anumite funcții.

Autorii raportului au atras atenția și asupra faptului că doar 39% dintre recomandările formulate de Consiliu au fost implementate. Documentul privind prevenirea și combaterea discriminării în Republica Moldova pentru anul 2025 urmează să fie examinat și în plenul Parlamentului.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: