Numerele de înmatriculare personalizate câștigă tot mai multă popularitate în Republica Moldova. Din 2021 până în prezent, peste 9.600 de cetățeni au solicitat plăcuțe cu combinații alese de ei, potrivit Agenției Servicii Publice (ASP), transmite moldova1.md.
Acestea pot conține un indicativ de trei litere și până la trei cifre, iar prețul variază între 1.400 și 63.800 de lei, în funcție de complexitatea combinației. Totuși, cele mai scumpe variante sunt rare – doar o persoană a plătit suma maximă în acest an. În 2023 au fost cinci astfel de solicitări, iar în 2024 – șase.
Printre cele mai solicitate combinații scumpe se numără: ION, ANA, EVA, VIP, BMW, MAX, ADA, UNU sau TEO, urmate de o singură cifră.
ASP respinge combinațiile cu conotații obscene sau care pot fi asociate cu instituții publice, cum ar fi: ASS, GOD, IGP, GAY sau BOG. Acestea nu sunt disponibile în sistem.
Pentru a obține un astfel de număr, doritorii trebuie să depună o cerere la subdiviziunile ASP. Serviciul este prestat în termen de trei zile lucrătoare.
