Peste 70.000 de cereri pentru noua carte de identitate digitală

0
62

Interes sporit pentru noua carte de identitate: peste 70.000 de cereri au fost depuse la ASP, iar peste 16.000 de documente au fost deja ridicate. Anunțul a fost făcut pe 28 mai de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Documentul oferă multiple beneficii: este valabil 10 ani, include semnătura electronică (valabilă 5 ani) și permite acces rapid la serviciile publice digitale. Cartea este însoțită de un dispozitiv special pentru citirea semnăturii.

Pentru primul milion de solicitări, actele sunt eliberate gratuit în termen de 20 de zile lucrătoare. Programarea se face online, iar ridicarea are loc la centrele ASP. Există și opțiuni de perfectare în regim de urgență, contra cost, cu tarife între 510 și 1.160 lei.

Valabilitatea noilor acte depinde de vârsta titularului:

  • 0–7 ani: 4 ani
  • 7–14 ani: 7 ani
  • 14–70 ani: 10 ani
  • peste 70 ani: valabilitate nelimitată

Daniel Vodă a încurajat cetățenii să profite de această oportunitate, numind noul card de identitate „un pas concret spre un stat modern, digital și aproape de oameni”.

Important: cartea de identitate nu este obligatorie pentru persoanele care dețin un buletin valabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.