Escrocheriile prin telefon au provocat pierderi de peste 35 de milioane de lei în luna iulie. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, infractorii au recurs la scenarii elaborate și la manipulare psihologică pentru a determina victimele să le ofere bani.
În timpul apelurilor, suspecții s-au prezentat drept reprezentanți ai băncilor, Poliției, Serviciului de Informații și Securitate, Băncii Naționale a Moldovei sau ai operatorilor de telefonie mobilă. Aceștia au invocat dosare penale inexistente, împrumuturi contractate fraudulos, verificarea provenienței banilor ori oportunități de investiții cu profit garantat, transmite Radio Moldova, citat de LiberNews.md.
Sub presiunea acestor pretexte, unele persoane au luat credite bancare, iar altele și-au transmis economiile prin curieri, transferuri bancare sau portofele electronice.
Cel mai mare prejudiciu raportat în iulie este de 740.000 de euro, echivalentul a aproximativ 14,8 milioane de lei. Banii au fost pierduți de un pensionar din Chișinău. O altă persoană din capitală a transferat circa un milion de lei și încă 1.000 de dolari pentru presupuse investiții online.
La Rezina, o victimă a rămas fără peste 800.000 de lei, după ce persoane care s-au prezentat drept angajați ai „poliției cibernetice” au convins-o să demonstreze proveniența legală a banilor. La Cahul, un fals angajat al SIS a susținut că victima ar fi implicată într-o schemă de finanțare a terorismului și a obținut de la aceasta 16.000 de dolari, echivalentul a aproximativ 282.000 de lei, precum și alți 14.000 de lei.
Printre victime se numără și doi membri ai aceleiași familii, tată și fiu, care au pierdut împreună peste un milion de lei. Într-un alt caz, un bărbat de 42 de ani a transmis 140.000 de lei unor persoane care s-au prezentat drept angajați ai BNM. În acest dosar, Poliția a reținut un suspect de 59 de ani din Ialoveni.
Un tânăr de 20 de ani a fost înșelat cu 90.000 de lei sub pretextul unui schimb de criptomonede. În urma perchezițiilor, întreaga sumă a fost recuperată, iar trei persoane au fost reținute.
IGP precizează că unele fraude sunt raportate abia după câteva luni. O victimă a transferat treptat aproximativ un milion de lei pentru pretinse investiții în bunuri din Dubai și și-a dat seama după mai bine de jumătate de an că a fost înșelată.
Poliția le recomandă cetățenilor să nu ofere bani persoanelor necunoscute, să nu contracteze credite la solicitarea interlocutorilor telefonici și să verifice informațiile direct la instituțiile invocate. Orice tentativă de fraudă trebuie raportată imediat la 112, deoarece sesizarea rapidă poate spori șansele de identificare a autorilor și de recuperare a banilor.

