Un bărbat de 69 de ani a suferit arsuri de gradul II în urma unui incendiu produs în această dimineață într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină 20, municipiul Chișinău.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:08, fiind semnalată flacără deschisă la o construcție auxiliară cu suprafața de aproximativ 20 de metri pătrați, amplasată pe teritoriul parcării. La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au constatat că incendiul a cuprins bunurile materiale din interiorul unui șopron, fără a fi persoane surprinse în interior.
Incendiul a fost localizat la ora 10:18 și lichidat complet la ora 11:21.
În urma incendiului, proprietarul construcției a suferit arsuri pe suprafața corpului, fiind preluat de echipajul medical de urgență și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.590 de incendii, soldate cu decesul a 97 de persoane. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.

